marți, 27 decembrie 2011

...


“Era imposibil să-mi dau seama ce vârstă are Jun Ko. Micuţă, o figurină de porţelan, ca mai toate japonezele, putea fi oriunde între 18 şi 39 de ani. Mâinile îi miroseau a ceai verde. Când mă durea capul, şi mă durea des, mă punea să închid ochii şi mi-i apăsa cu degetul mare şi arătătorul - prima dată m-am speriat că-mi ies din cap. După aceea îmi făcea un masaj, de fapt nu masaj, mă atingea pur şi simplu pe tâmple şi pe ceafă. Şi, în sfârşit, îmi punea ambele mâini pe gât şi mă strângea uşor, apăsând nişte puncte numai de ea ştiute. Mă cuprindea o senzaţie de cădere lină în gol, de abandon plăcut, nu mai aveam corp, cădeam în mine însumi aşa cum visam în copilărie. Jun Ko se oprea întotdeauna când eram pe punctul de a-mi pierde cunoştinţa.
Pe urmă, mă stăpâneam cu greu să nu fac nişte sărituri în pasul ştrengarului, prin săli de hotel - eram plin de energie ca o cobră ridicată în coadă.

Momentul în care Jun a refuzat să-mi mai pună mâinile pe gât n-a întârziat să vină. "Devine un fel de drog pentru tine. Nu te mai doare capul, te prefaci ca să-ţi fac asta". Corect, copilă pură a soarelui răsare. Aşa că am rugat-o de-a dreptul, întrebându-mă dacă îşi dă seama că ritualul ăsta e aproape sex pentru mine. N-a vrut şi pace.

În seara de dinainte ca Boeingul imens să mă ia acasă, am stat până târziu cu Jun Ko. Cred că băusem o vadră de saké, fără să mă ameţesc prea tare. Am făcut o ultimă încercare, mai lipsea doar să-i cad în genunchi. Dădea din colţ în colţ, se uita în toate părţile.
Şi dintr-o dată m-a privit drept în ochi. Kezio, a spus, Kezio. Mi-a luat mâinile şi mi le-a pus încet pe lujerul ei de gât alb. Mi-a potrivit milimetric fiecare deget. Apoi şi-a pus şi ea mâinile pe gâtul meu. Am gemut scurt.
Priveşte-mă în ochi, mi-a spus, nu înceta nicio clipă să mă priveşti în ochi, altfel nu mă pot opri la timp şi murim.”
Cristian Tudor Popescu

sâmbătă, 24 decembrie 2011

...



"Să fiţi fericiţi şi iubiţi
luni, înainte de a vă naşte în chinuri din somn,
înainte de a vă boteza faţa în apa cu clor de la robinet,
înainte de a vă privi în luciul cafelei,
marţi, cînd veţi întîlni şoferii şi pietonii cu care împărţiţi strada
în intersecţii unde nu cunoaşteţi pe nimeni,
miercuri, cînd nimeni nu vă ţine uşa la lift,
joi, cînd nimeni nu vă dă cozonac
şi nu vă întreabă unde mergeţi sau de unde veniţi,
vineri, cînd nimeni nu a dus gunoiul şi nu a cumpărat pîine,
sîmbătă,  cînd nimeni nu vă iartă pentru ce n-aţi făcut,
duminică, după ce Dumnezeu a văzut lumea
şi a lăsat-o baltă oamenilor.
Să  fiţi fericiţi şi iubiţi cînd nu trebuie,
cînd nimeni nu se aşteaptă la asta şi nu vă urează nimic."
Florin Lăzărescu

luni, 19 decembrie 2011

Legături (The "Home" message) (II)

  
   "Costul acţiunilor noastre este mare. Dar este prea târziu pentru a fi pesimişti.
   Alţii plătesc preţul fără să fie măcar implicaţi activ. Am văzut tabere de refugiaţi la fel de mari ca oraşele, întinzându-se în deşert. Cât de mulţi bărbaţi, femei şi copii vor fi lăsaţi pe marginea drumului, mâine? Trebuie oare să tot construim ziduri pentru a rupe lanţul de solidaritate umană, separând oamenii, pentru a proteja fericirea unora de mizeria altora ?
   În faţa mizeriei şi suferinţei, milioane de ONG-uri dovedesc că solidaritatea între oameni este mai puternică decât egoismul dintre naţiuni.
   Ştiu că un om singur poate dărâma fiecare zid.

Este prea târziu pentru a fi pesimişti.

   Lesotho, una dintre cele mai sărace ţări din lume, este, proporţional, una dintre cele care investesc cel mai mult în educaţia populaţiei sale.În intreaga lume, 4 din 5 copii merg la şcoală. Niciodată nu a fost oferită şcolarizare  atâtor fiinţe umane. Toată lumea, de la cei mai bogaţi la cei mai săraci, poate aduce o contribuţie.
   Qatar, una dintre cele mai bogate state, a deschis uşile celor mai bune universităţi, care au acum filiale acolo. Cultura, educaţia, cercetarea şi inovaţia sunt resurse inepuizabile.
   În Bangladesh, un om a gândit neconceputul şi a fondat o bancă ce imprumută numai săracii. În 30 de ani, a schimbat viaţa a 150 de milioane de oameni.
   În Statele Unite, statul New York, şi-a dat seama de ceea ce natura poate face pentru noi. Pădurile şi lacurile sale furnizează toată apa potabilă de care are nevoie oraşul.
   În Coreea de Sud, pădurile au fost devastate de război. Datorită unui program naţional de reîmpădurire, acestea acopera din nou 65% din suprafaţa ţării. Mai mult de 75% din hârtie este reciclată.
   Costa Rica a făcut o alegere între cheltuielile militare şi conservarea pământurilor sale. Acum, ţara nu mai are armată. A preferat să-şi aloce resursele pentru educaţie, ecoturism şi protecţia pădurilor sale primare.
   Gabon este unul dintre cei mai mari producătorii de lemn. Dar statul aplică tăierea selectivă; nu mai mult de un copac la hectar. Pădurile reprezintă cea mai importantă resursă economică a ţării, dar ele au timpul necesar să se regenereze. Există programe care garantează gestionarea corectă a pădurilor. Acestea trebuie să devină obligatorii.
   Antarctica este un continent cu resurse naturale imense, pe care nici o ţară nu îl poate pretinde doar pentru ea, o rezervaţie naturală dedicată păcii şi ştiinţei. Un tratat semnat de către 49 state a transformat-o într-o comoară împartaşită de toată umanitatea.
   În ultimii ani, guvernele lumii au acţionat pentru a proteja aproape 2% din toate apele teritoriale. Nu e mult dar este de 2 ori mai mult decat cu 10 de ani în urmă.
   Primele parcuri naturale au fost create doar cu un secol în urma. Acestea ocupă peste 13% din continente. Au creat spaţii unde activitatea umană respectă conservarea speciilor, a solurilor şi a peisajelor. Acest tip de armonie dintre om şi natură poate deveni regula, nu doar excepţia.

Este prea târziu pentru a fi pesimişti

   Am văzut agricultura la o scară umană. Poate alimenta întreaga planet, dacă producţia de carne nu ia hrana din gura oamenilor.
   Am văzut pescari care au grijă la ceea ce prind şi cărora le pasă de bogăţiile oceanului.
   Am văzut case care îşi produc propria energie. 5000 de persoane trăiesc în primul cartier eco-friendly din lume, în Freiburg, Germania. Alte oraşe s-au alăturat acestui proiect; Mumbai este al o miilea.
   Guvernele din Noua Zeelandă, Islanda, Austria, Suedia şi alte ţări au făcut din dezvoltarea de surse regenerabile de energie o prioritate de top.
   În fiecare săptămână, două noi termocentrale pe cărbune sunt construite în China. Dar am văzut, de asemenea, în Danemarca, un prototip al unei centrale pe bază de cărbune care lasă carbonul în sol, nu în aer. O soluţie pentru viitor? Nu ştim încă.
   Am văzut, în Islanda, o instalaţie de energie electrică alimentată de căldura Pământului; puterea geotermală.
   Am văzut un şarpe pe mare, întins la suprafaţă pentru a absorbi energia valurilor şi pentru a produce energie electrică.
   Am văzut ferme eoliene pe coasta Danemarcei care produc 20% din energia electrică necesară ţării. SUA, China, India, Germania şi Spania sunt cei mai mari investitori în domeniul energiei regenerabile. Ei au creat deja peste 2,5 milioane de locuri de muncă. Unde pe pământ nu suflă vântul?
   Am văzut construcţii gigantice, panouri solare în desert, coapte de soare. Totul pe Pământ are legătură cu ceea ce e lângă el, iar Pământul este legat de soare, sursa lui iniţială de energie. Omul nu poate oare imita plantele pentru a-şi captura energia? Într-o oră, soarele dă Pământului aceeaşi cantitate de energie cât consumă toată planeta noastră într-un an. Atâta timp cât există Pământul, energia soarelui va fi inepuizabilă.
   Tot ce trebuie să facem este să oprim forajul Pământului şi să începem să ne uităm spre cer. Tot ce trebuie să facem este să învăţăm să cultivăm soarele.

   Toate aceste experimente sunt doar exemple, dar ele oferă dovezi pentru o nouă conştientizare a realităţii. Ele stabilesc noi ţinte pentru o nouă aventură umană bazată pe moderare, inteligenţă şi împărtăşire.
   E timpul să ne unim. Este prea târziu pentru a fi pesimişti
   Ce e important nu este ceea ce s-a dus, ci ceea ce a rămas.
   Încă mai avem jumătate din pădurile lumii, mii de râuri, lacuri şi gheţari şi mii de specii care încă prosperă..
   Ştim acum că soluţiile sunt aici, azi.
   Toţi avem puterea de a schimba.
   De noi depinde acum ce vom scrie în cartea lumii despre ceea ce se va întâmpla în continuare."

Mic şi egocentrat PS: 
Încerc să sting lumina de câte ori nu e nevoie să stea aprinsă, nu las apa să curgă inutil, colectez uleiul ars, arunc plasticul şi hârtia selectiv, nu cumpăr pungi de plastic de la supermarket, nu arunc resturi prin natură, nu cumpăr lucruri de care n-am nevoie, înjur când văd pet-uri de coca cola pe Vârful Rarău sau tone de deşeuri pe malurile tuturor râurilor şi pâraielor sau hectare întregi de pădure tăiate sălbatic sau tute şi melteni cu tractoare cu nume de jeep prin oraş şi visez la o casă precum cea din cartierul din Freiburg. Dar în acelaşi timp merg mult cu o maşina ce nu consumă tocmai puţin, am centrală de apartament, n-am plantat nici un pom şi n-am fost decât la o manifestare de reciclare şi protejare a naturii, cumpăr fructe şi alte supermarketicale aduse de la mii de kilometri distanţă, n-am reuşit nici măcar să-mi conving unii semeni să nu mai arunce ambalaje pe unde apucă şi uit de indignarea produsă de o nouă ştire care anunţă topirea a încă 5% din gheaţa arctică sau dispariţia a încă trei specii de păsări cu prima ocazie oferită de mintea-mi ce nu vrea să fie scoasă din confortul cotidianului.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Legături (The "Home" message) (I)


"Începând cu originile noastre, apa, aerul şi formele de viaţă au fost strâns legate. Dar recent am rupt aceste legături.
Am creat fenomene pe care nu le putem controla.
Tot ceea ce vedem că se întâmplă este o reflecţie a comportamentului uman. Am remodelat Pământul după imaginea noastră.
Avem foarte puţin timp să ne schimbăm. Cum poate acest secol să ducă povara a 9 miliarde de fiinţe umane dacă refuzăm să fim traşi la răspundere pentru tot ceea ce noi singuri (ne-)am făcut ?
Omenirea nu are mai mult de 10 ani pentru a inversa tendinţa şi a evita trecerea într-un nou teritoriu ... viaţa pe Pământ aşa cum nu am cunoscut-o vreodată.

Haideţi să vedem faptele

20% din populaţia lumii consumă 80% din resursele sale
lumea cheltuie de 12 ori mai mult pe programe militare decât pe ajutorul oferit ţărilor în curs de dezvoltare
5000 de oameni mor în fiecare zi din cauza apei de băut murdare
1 miliard de oameni nu au acces la o sursă sigură de apă potabilă
aproape 1 miliard de oameni suferă de foame, zi de zi
peste 50% din cerealele comercializate în întreaga lume sunt utilizate pentru hrana animalelor din fermele de carne sau pentru biocombustibili
40% din terenul arabil a suferit deteriorări pe termen lung
în fiecare an, 13 milioane de hectare de pădure dispar
un  mamifer din 4, o pasăre din 8, un amfibian din 3 sunt în pericol de dispariţie
speciile mor, într-un  ritm de 1000 de ori mai rapid decât rata naturală
trei sferturi din zonele de pescuit sunt epuizate, sau în pericol de epuizare
grosimea gheţii arctice este cu 40% mai subţire decât acum 40 de ani
temperatura medie din ultimii 15 ani a fost cea mai mare înregistrată vreodată"

Mic şi egocentrat PS:
Luna asta, decembrie carevasăzică, dimineaţă de dimineaţă, când ies din scara blocului sunt lovit peste faţă şi mai jos, peste fular, de o masă, parcă mereu aceeaşi, de aer cald. Afară e tot timpul cald. La fular n-am renunţat însă; e decembrie, cum să umblu fără fular...
Cineva, la o pensiune de munte, îmi spune că n-a pus încă instalaţiile luminoase de crăciun, ca în fiecare an; cum să le pună dacă nu e pic de zăpadă. N-a mai pomenit niciodată să nu-i fie alb de jur împrejur pe vremea asta.
Homeleşii sunt fericiţi. Unul din ei îmi spune că iarna trecută a dormit (undeva într-o clădire comunistă părăsită, fără geamuri) la minus 20 de grade. Dar e mai bine aşa - de-ar da domnul să rămână temperaturile astea - pentru că, în aceeaşi iarnă trecută, unui coleg aflat într-o cameră alăturată i-au degerat degetele de la picioare şi au trebuit amputate; toate zece.

vineri, 16 decembrie 2011

...


"Mă numesc Daniel Zăgănescu, şi nu mi-e frică de securitate..."
                                  16 decembrie 1989, Piaţa Operei, Timişoara

luni, 12 decembrie 2011

Scrisoare deschisă către Nichita Danilov

Scrisoare deschisă catre domnul director al Casei de Cultură A Municipiului Iaşi ‘Mihai Ursachi’

Domnule Director,

   Suntem un grup de voluntari care activează în Clubul Fotografilor. Din fericire (sau din păcate poate) activăm fără a fi activiști. Ne adunăm marti seara de 2 ori pe lună și privim fotografii, vorbim despre ele, facem expoziții şi încercăm să devenim fotografi mai buni. Și facem asta de 3 ani incoace. Totul se întâmplă prin munca benevolă de sute și mii de ore a unor persoane voluntare.
    Domnule director Nichita Danilov, am dori să va simțim mândru de activitățile noastre. Nu ne felicitați, ci ne apostrofați, nu ne încurajați ci ne puneți constant bețe in roate, fie că este vorba de acorduri de cenzură sau de reproșuri fățișe că nu v-am lăudat cand a fost prezentă o personalitate.
    Toate aceste manifestări sunt simţite din decembrie 2010, în urma apariţiei conflictului dintre dumneavoastră şi Dan Mititelu.
    Atunci ne-aţi suspendat Clubul, neţinând cont de Regulamentulul Clubului Fotografilor, pe care l-ați semnat și aprobat. 
    Ne-ați reproşat personal că nu v-am lăudat în discuțiile avute cu invitații. 
    În 3 ani de existență a Clubului Fotografilor nu ați participat la NICI UN VERNISAJ și la NICI O ÎNTREVEDERE din cele peste 80 de expoziții deși ați primit de fiecare dată invitații.
    Ați cerut instituirea unei cenzuri demne de anii 50 asupra blogului și sitului Clubului Fotografilor fără nici un fel de motiv. Cenzura impusa a dus la eliminarea unor anunțuri despre fotografie din motive care și acum ne scapă.      
    Ne-ați interzis publicarea actelor de colaborare semnate între voluntarii Clubului și Casa de Cultură pe care o conduceti.
    În urma conflictului pe care l-aţi deschis cu domnul Dan Mititelu, l-aţi îndepărtat nemotivat din poziţia de coordonator al acestui Club, poziţie în care a activat cu succes vreme de 2 ani.
   Am dori să simțim că prețuiti acest Club la valoarea cu care este investit de prietenii din asociaţiile şi cluburile similare din ţară şi de peste hotare,de la care primim felicitări. 
   Ne dorim să încetati conflictul pe care îl aveţi cu domnul Dan Mititelu, pentru a putea avea loc revenirea domniei sale în activităţile din care i se resimte lipsa.
   Aşteptăm cu interes un răspuns din partea dumneavoastră şi ne rezervăm dreptul să notificăm în mod oficial instituţiile abilitate pentru a cerceta justeţea faptelor petrecute.
    În încheiere, dorim să ne exprimăm speranţa ca vom fi ascultati şi că lucrurile vor lua un drum democratic.

Data 12.12.2011

Semnatari
Alexandru Toma 
Alexandru Popa
Alin Chelariu
Bogdan Toma 
Cătălin Viţelaru 
Claudiu Răileanu 
Codrin Băleanu 
Cosmin Ivaşcu 
Cristian Ţibu 
George Vintilă 
Gheorghiţă Epureanu 
Lucian Cocea-Lionescu 
Lucian Nistor 
Nicu Apostu
Raluca Butnaru 
Robert Mihăică 
Sorin Untu 
Ştefan Abageru 
Ştefan Isarie 
Ştefan Mardare 
Tudor Manolache

vineri, 9 decembrie 2011

...


"iubito, nu știu ce-o să facem
se scumpesc toate nemăsurat de mult
plătim fiece zâmbet cu preț de adult
ca să nu mai zic de prețul pe un tumult

iubito, nu știu ce-o să facem
rămânem din ce în ce mai rar singuri acasă
găsim “demodat” și “incomod” sexul pe masă
cumva, simt c-am picat în a timpului plasă

iubito, nu știu ce-o să facem
organismele ni-s din ce în ce mai uzate
săruturile și-au pierdut din elasticitate
nu mai avem zgaibe în genunchi și pe coate

iubito, nu știu ce-o să facem
nu mai ești cea de care m-am îndrăgostit
nu mai știi să faci un bărbat fericit
alături de tine nu mă mai simt împlinit

iubito, normal că știu ce e de făcut:
ne refugiem în strofa asta fără rimă,
am pus-o intenționat la final, poate
nu se mai obosesc s-o citească;
acum, că le-am atras atenția
de la problemele noastre cu
problemele lor,
să știi ca ne
putem iubi
aici
pâna dimineață, inclusiv pe masă."

 (Iv cel Naiv - Legaturi prăpăstioase)

luni, 5 decembrie 2011

...



“România care se vede,
mai exact România care ni se arată prin ziare şi pe ecranele televizoarelor
e o ţară în care am încetat, de o bună bucată de vreme, să mă mai simt acasă.
E o ţară de nunţi mitocăneşti devenite ştiri de prime-time,
o ţară de fătuci nărăvaşe şi inarticulate ajunse vedete, de divorţuri de mahala mediatizate festiv, de cancanuri buruienoase, de politicieni care se întrec în grosolănii de cartier, de băieţi fini care nu se jenează să se înghesuie prin studiouri alături de proşti ţanţoşi, nulităţi isterice şi ţaţe volubile,
o ţară care exportă hoţi şi cerşetori, o ţară care dedică ore şi zile întregi familiei Ceauşescu, prietenilor, descendenţilor şi bucătarilor ei,
o ţară care se uită la OTV
 şi care crede că un „tribun" expirat şi nevrotic e un comentator politic valabil,
o ţară care trăieşte pelerinajul la moaştele sfinţilor ca pe un iureş în izmene la Mărăşeşti
şi campaniile electorale ca pe o afacere cu făină şi ulei.”
Andrei Pleşu

joi, 1 decembrie 2011

...



"Ia seama,
femeie, 
te iubesc infernal
te doresc cum călugarul ivirile sfinte
dar atenţie, principesă de stal,
ia aminte

nu-mi cere supunere oarba şi nici
nu-ţi fă giuvaier la deşt înainte
nici-un ham n-a-ncăput pe creştetul meu
ia aminte

tu, care gemi în fierbinţi zvârcoliri
şi-apoi blândă rămâi, nefiresc de cuminte
iţi aparţin că vreau eu,
ia aminte

un miliard de comori am in inima mea
“la început a fost cuvântul”-
eu sunt miliardar de cuvinte
pot să-ţi dăruiesc 
cea mai înaltă statuie de aur
dar nici un gram 
din metalul libertăţii mele
ia aminte"