...

...

"Eugene Shoemaker, unul dintre pionierii astrogeologiei, implicat în programul Apolo al NASA, în anii '60, a fost înmormântat pe Lună. Naveta Lunar Prospector a trimis cenușa acestuia spre lună în 1999 într-o capsulă. Eugene Shoemaker fusese selecţionat să călătorească spre Lună şi în timpul vieţii, însă nu a putut efectua misiunea din raţiuni medicale."

...

...

Uneori mă apucă din senin
O poftă grozavă de înjurat.
Dumnezeii tăi de viață
De tinerețe
De bătrânețe
De fericire
De iubire
De căsătorie
De ideal.
Toți acești dumnezei
Se prefac în nămol de bună calitate.
În orice caz femeile îl găsesc foarte bun
Și se ung cu el.

(Car namol cu o căldare
La femeile care fac nudism.
În tinerețe aveam o părere mai bună
Despre femei;
Dar trebuie să facă cineva
Și treaba aceasta.)

                                       Marin Sorescu 

                        Nudism

...

...

“În Popa Nan stă un bărbos bătrân și fotograf
Puștii de pe stradă spun că e un zeu.
Știe chiar de ești om bun sau rău
După chipul, după chipul tău…”

...

...

"Ințeleptul nu spune ce știe iar prostul nu știe ce spune."

...

...

"Cu toate că se afla în rai,
Adam se plimba pe alei preocupat şi trist
Pentru că nu ştia ce-i mai lipseşte.
Atunci Dumnezeu a confecţionat-o pe Eva
Dintr-o coastă a lui Adam.
Şi primului om atât de mult i-a plăcut această minune,
Încât chiar în clipa aceea
Şi-a pipăit coasta imediat următoare,
Simţindu-şi degetele frumos fulgerate
De nişte sâni tari şi coapse dulci
Ca de contururi de note muzicale.
O nouă Evă răsărise în faţa lui.
Tocmai îşi scosese oglinjoara
Şi se ruja pe buze.
„Asta e viaţa!“ a oftat Adam
Şi-a mai creat încă una.
Şi tot aşa, de câte ori Eva oficială
Se întoarce cu spatele,
Sau pleca la piaţă după aur, smirnă şi tămâie,
Adam scotea la lumină o nouă cadână
Din haremul lui intercostal.
Dumnezeu a observat
Această creaţie deşănţată a lui Adam.
L-a chemat la el, l-a sictirit dumnezeieşte,
Şi l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism."

...

...

"Bărbatul trebuie să înțeleagă ce înseamnă o femeie...
Femeile vor cu orice preț ca bărbații să renunțe la cele trei atribute prin care sunt definiți:
emoționalitatea restrictivă,
inhibiția afecțiunii
și preocuparea pentru succes.
Ele vor iubire.
Dar, culmea, ele sunt atrase exact de cei care corespund atributelor de mai sus.
S-ar îndrăgosti ele, oare, de bărbați
sensibili și emotivi,
mângăietori și plini de tandrețe ca o mamă
și neanimați de ambiții de ascensiune socială?"

                                                    Aurora Liiceanu

                                                               Rendez-vous cu lumea

...

...

"Circulați numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor!"

...

Raspuns la scrisoarea conditional optativă de prea dragoste

 

   Îți scriu nu neapărat pentru că scrisul liniștește ci pentru că scrisul amintește, ordonează și poate da chiar răspunsuri; și imi amintesc:
   Era dimineață. Mai înainte a fost noapte. Și mai înainte a fost seară.
   Și uneori dimineața, dacă nu ești prea ocupat cu trebile ce-ți ocupă ora care desparte patul de serviciu, te gândești la ce-ai făcut aseară; și uneori chiar la ce-ai făcut azi noapte. Și uneori, rareori de uneori, te gândești la ce-ai făcut aseară, azi noapte și azi dimineață. Și te întrebi de ce, dacă întunericul poate fi petrecut și așa, a mai fost inventat somnul.
   Eu întins pe pat. Cu ochii în tavan dar mult dincolo de el. Patul meu, răvășit.
   Ea întinsă pe pat. Cu ochii tot în tavan; nu știu dacă și dincolo de el. Patul ei, tot răvășit.
   Același.
   Ea spune că ar mânca ceva dulce; parcă simte nevoia, după atâtea lupte. Eu aduc ce găsesc pe cel mai înalt raft. Bomboane. De ciocolată.
   “Vezi să fie din alea verzi”, îmi amintește șoptit.
   Zâmbesc, atotcunoscător. Nu știe că de fapt sunt albastre, iar învelișul lor albastru, combinat cu culoarea de un galben incert a pungii, dă...un fel de verde. Ca la ora de desen. Dar o să-i spun. Bineînțeles, nu acum; aș strica momentul.
   “Normal că bomboane verzi îți aduceam”, șoptesc și eu. Nu știu de ce n-o spun tare; de auzit nu ne-ar putea auzi decât răsăritul.
   Ia două bomboane, le simte gustul (cele „verzi” sunt cele mai bune și i le-am păstrat pe toate), zâmbetul i se adâncește și, meditativ, spune, atât de autentic și aproape fără să vrea, mi se pare mie, încât dacă nu aș crede-o m-ar trăsni pe loc mânia Afroditei: “God damn it, life is beautiful.” Ea nu folosește semnul mirării decât foarte rar, și nu știu dacă acum să-l pun sau nu. Și întotdeuna preferă citate și engleza când cuvintele noastre ar suna prea emfatic…
   Eu, în continuare, zâmbesc. Nu ca alteori, pentru că nu (mai) aveam nimic de spus, ci doar pentru ca nu mă pot opri. Și parcă aud versurile unei melodii mereu in voga la radiourile cu muzica bună: enjoy the silence...
   Și în starea asta de atemporal incert specifică Siberiei lui Pasternak, spre care ne-am amăgit amândoi că am putea fugi cândva de lume, mai apuc să gândesc răspunsul - o întrebare, sau poate chiar o afirmație - : Ți-am oprit trenurile din cap ?(.)

                                                                                                           Yours sincerely,

                                                                                     El

Scrisoare condițional optativă de prea dragoste

   Scriu, pentru ca scrisul  linisteste, desi scriindu-ti tie nu fac decat sa sporesc nelinistea. De vorba cu  sine  vine mai greu decat cu oricine altcineva.
   Ai sa razi, dar azi ma intrebam in ce enciclopedie, in ce tratat, la ce literatura de specialitate ar trebui sa caut raspunsurile unor intrebari care n-ar trebui sa se nasca.
   Te-intreb, asa cum si pe mine ma intreb, cat de usor tolerabile vor fi caderile mele, caderile tale…
   Ce-am face daca ne-am coplesi, daca nu ne-ar ajunge timpul pentru noi insine, daca n-am dormi atatea nopti la rand
Daca nu as vrea sa mai plec dimineata de langa tine
Daca as simti mai mult decat as gandi
Daca n-as mai sti cate zile trec in timp ce-ti vorbesc despre frica mea, eternitatea
Daca n-am reusi sa ne respectam nicio conventie
Daca ai simti ca nu am experienta sa-nteleg lucruri pe care tu deja le-ai trait
Daca n-as mai avea lucruri inedite sa-ti spun, daca nu ti-as mai citi franturi din lecturile mele
Daca ne-am simti vinovati
Daca mi-as asuma prea mult liberul arbitru si-as uita de val
Daca n-as mai fi la fel de frumoasa cand plang
Daca ziua n-as putea sa te privesc in ochi
Daca te-as ucide pentru un capriciu
Daca n-am mai putea sa ne uitam, impreuna, dupa femei
Daca n-am impartasi aceleasi gusturi pentru imbracaminte
Daca n-am mai avea secrete unul fata de celalalt
De te-as priva de timpul tau liber...
   As propune sa ne intalnim doar in spatii publice, populate, unde luciditatea nu e sugrumata de irational, unde poti doar sa ma tii de mana, unde nu m-as teme ca in absenta cuvintelor te-as lasa sa ma tii in brate.
   Putem uita ca avem atatea lucruri in comun, la fel cum putem accepta ca suntem foarte diferiti. Ne putem multumi cu cele petrecute sau putem accepta efectul chimiei, oricat de trecator ar fi el. Putem visa si dori, putem sa ne si intoarcem fiecare la vietile din care am venit.
   Daca ceea ce construim ar fi un calapod sau mai degraba un esafod, n-as vrea sa stiu, ci as prefera sa-i dau intelesul, pe deplin, al unei experinte totale: aceea de a fi total sincer, total descatusat de reguli, sa fi uitat de tine, sa simti ceva apropiat de fericire, sa-l simti pe celalalt si nimic altceva, total al defectelor noastre adunate, total al calitatilor noastre ridicate la patrat.
   Mai mult rau decat este deja nici eu, nici tu n-am putea produce - daramite amandoi - dar mai mult bine?
   Contradictiile – mai ales ale mele, regretele – mai ales ale tale,
se intretaie cu durerile reciproc provocate,
cu uitarea,
insomnia,
conventionalul dor,
conventionala dorinta,
conventionalul “ne-auzim” sau “pa”,
spus fara a dori neaparat sa renunti, chiar avand si mai multe de spus;
se intalnesc cu energia din piept,
cu spasmele
si temerile,
cu plansul,
cu rasul.
   Le-as face sa taca, macar pentru o vreme,
as uita ca toate astea se aseaza pe rani - multe nevindecate -,
mi-as aminti doar ca merit, ca poate meriti si tu,
ca exista un val caruia i-as ramane prada constient, voit, as inota langa tine.
   Am impartasi aceeasi lume secreta.
   Dar opreste-mi trenurile din cap.

                                                                      Yours sincerely, 
                                                Ela