marți, 30 august 2011
luni, 29 august 2011
...
"Truth is, everybody is going to hurt you; you just gotta find the ones worth suffering for."
(Bob Marley)
vineri, 26 august 2011
joi, 25 august 2011
...
"Modul în care simt oamenii dragostea nu se va schimba niciodată.
Cred că sentimentele nu s-au schimbat şi comportamentele pasionale, gelozia, atitudinile posesive au rămas. Adânc înăuntrul nostru, suntem la fel ca strămoşii noştri. Rămăşiţele creierului de reptilă pe care le avem fac ca sentimentele noastre să fie încă primitive.
Asta vedem în ziare în fiecare zi, spre exemplu cazul lui Dominique Strauss-Kahn: suntem foarte civilizaţi, însă ne comportăm totodată ca animalele. Ne străduim să îmbinăm cele două ipostaze."
Pascal Bruckner
marți, 23 august 2011
luni, 22 august 2011
(E)mail II
Un nou email la care n-am răspuns:
“Ipoteza: oamenii prețuiesc prea puțin… pardon, noi, oamenii, prețuim prea puțin așteptarea. Așteptarea care dă valoare - discutabil - "așteptatului".
Demonstrația: de aceea nu suportăm să pierdem autobuzul, să întârzie prietenii la întâlniri, să stăm la cozi; de aceea s-a inventat telefonul și mijloacele de locomoție de - din ce in ce mai - mare viteză; de aceea nu știm a sta pe marginea drumului, ca un jucător scos din teren, să privim lumea. Nu ca spectatori. Nici ca arbitri. Ca jucători de rezervă.
Excepția: dar tu nu. Tu, când ești tu însuți, când ți se permite sau îți permiți să fii tu, “tu est patient“.
Interogația: Pot oamenii să lase urme în timp, sau numai timpul lasă urme în noi?
Nu Concluzie, ci din nou Ipoteza: Timpul există. Cred însă că noi i-am inventat scurgerea.”
Posibil răspuns la Interogație: aici .
vineri, 19 august 2011
joi, 18 august 2011
marți, 16 august 2011
duminică, 14 august 2011
De zi lu zii
"Mergem cu viteza legala
Ducem copiii la scoala
Avem ceata pe ochi si mintea goala
Ducem copiii la scoala
Avem ceata pe ochi si mintea goala
Ne-aruncam in viata cu ochii inchisi ca orbii
Cand apar copiii nu-ti mai permiti sa ai vreun hobby
Cand apar copiii nu-ti mai permiti sa ai vreun hobby
Suntem ademeniti perfid intr-o capcana letala
Ne cataram turbati pe o scara sociala ireala
Timpu-inseamna bani si doar cu bani o sa te-astepte
Cand o iei in jos descoperi socat ca lipsesc trepte
Cu spatele-n perete si-un credit insuficient
Prinzi aripi de ceara doar cat sa zbori din apartament
Pleci in vacanta 10 zile la 3 ani e pentru bani
E pentr-un viitor comun creat pentru americani
E pentr-un viitor comun creat pentru americani
Iti dai viata pentru firma ai un bonus la 2 luni
Esti cel mai bun daca cedezi te internam la nebuni
Suna 3 telefoane-odata cravata te ia de gat
Cat de urat da' te gandesti ca esti de-abia la inceput
Cat de urat da' te gandesti ca esti de-abia la inceput
Detesti metroul faci leasing si platesti chirie
Stai periferic si te crezi un fericit la o mie
Ai aer conditionat si-un lcd in wc
Sarbatoare cand ai vodca si berea la rece
Bancile pandesc plateste e un sistem insensibil
Tre' sa stam legati pe termen lung e incredibil
Avem vile luxoase langa blocuri jegoase
Masini de top oprite langa carute la stop
Masini de top oprite langa carute la stop
Avem discoteci langa biserici , gabori care fura
Primari cu 4 clase care nu stiu limba romana
Primari cu 4 clase care nu stiu limba romana
In Parlament se fura se doarme se fac milioane
Pe strada se fura se doarme se moare de foame"
Pe strada se fura se doarme se moare de foame"
sâmbătă, 13 august 2011
joi, 11 august 2011
Cadril
“Joao o iubea pe Teresa care-l iubea pe Raimundo/ care o iubea pe Maria care îl iubea pe Joaquim care-o iubea pe Lili/ care nu iubea pe nimenea. Joao a plecat în Statele Unite, Teresa s-a călugărit,/ Raimundo a murit de tristețe, Maria a rămas fată bătrână,/ Joaquim s-a sinucis iar Lili s-a căsătorit cu J. Pinto Fernandes/ care nu se amestecase deloc în povestea asta. “
Carlos Drummond de Andrade
miercuri, 10 august 2011
marți, 9 august 2011
duminică, 7 august 2011
vineri, 5 august 2011
joi, 4 august 2011
miercuri, 3 august 2011
...
Dacă înainte de fiecare gest
am încerca să-i prevedem toate consecințele, să le cântărim serios,
mai întâi pe cele imediate, apoi pe cele probabile, posibile, cele imaginabile,
n-am reuși să ne urnim un pas din locul unde primul gând ne-a făcut să ne oprim.
Rezultatele bune și rele ale vorbelor și faptelor noastre se distribuie,
în mod destul de uniform și de echilibrat, se presupune,
în toate zilele viitorului, inclusiv acelea fără sfârșit,
când nu vom mai fi aici să le vedem, să ne felicităm pentru ele sau să cerem iertare;
de altfel, unii spun că asta e nemurirea despre care se tot vorbește.
Jose Saramago - Eseu despre orbire
marți, 2 august 2011
luni, 1 august 2011
Critică
Duete fotografice
Expoziţia de fotografie de la Casa de Cultură ,,Mihai Ursachi”, galeria de artă Labirint, vernisată marţi, 19 Iulie şi intitulată Duouri, dualisme şi alte îndoieli este semnată de Bogdan T. Toma, tânăr fotograf ieșean și membru al Clubului Fotografilor întemeiat de Dan Mititelu.
Această expoziţie, care într-un mod voit nu şochează, este un prim pas făcut într-o carieră ,,cu risc maxim de periculozitate” pentru că lucrează cu elemente reziduale - riscul fotografiei ca artă vizuală. Așadar e o expunere de imagini pe simeză care anunţă puţin câte puţin un fotograf pasionat, profesionist, lucru vizibil prin intuita căutare bolnăvicioasă a celei mai bune variante dintre fotografiile de la un shooting; puțini știu cât e de greu să alegi frame-ul cel mai expresiv din acel film fragmentar executat de fotograf.
Titlul este unul bine ales, și ilustrează plastic tema celor patruzeci și patru de fotografii din galeria "Labirint", întrucât nici una din ele nu are doar un protagonist, iar acolo unde îl are, partenerul e umbra - fie ea umană, a unui animal sau unui obiect. Umbră a cărei prezenţă, în cazul de faţă, este mult mai grăitoare decât întregul în sine, prin puterea sugestiei, efectul fiind cel de sinecdocă.
Duourile lui B. Toma nu sunt de factură filosofică, nu transmit profunzimi de spirit pentru că nici nu se doreşte asta, ci fac parte din cotidian sau, acolo unde e cazul, din realitatea rurală sau cea a naturii; sunt mai degrabă moraliste.
Alegerea de alburi şi negruri (se pare că autorul încearcă asiduu să-şi însuşească lecţia lui Ingres) în duet cu tonurile de culori este una bună, e un pariu, nu riscant, nu greu de obţinut şi totuşi unul nu întotdeauna de succes la toți autorii.
Pentru unele, e-adevărat că foarte puține, dintre ipostazele expuse autorul a recurs la o oarecare regie, lucru surprinzător pentru mine (ori de câte ori aflu asta, cu întristare) pentru că din punctul meu de vedere fotografia artistică trebuie să înglobeze 100% conţinutul unui instantaneu, deci nici măcar 5-10% regie, ca în cazul de faţă. Ar trebui ca pe viitor Bogdan Toma să aştepte doar venirea hazardului la picioarele sale, un hazard care să fie domesticit printr-o aşteptare asiduă, cu dinţii încleştaţi și mintea relaxată.
Bogdan T. Toma aproape că are un cult pentru intimitatea parţială: chipurile nu se văd în întregime, sunt ori rupte, ori acoperite de alte corpuri, ori surprinse de undeva din spate abia ca o fâşie dintr-un semiprofil, astfel încât subiecţii pot fi cu greu identificaţi după fotografii, amintind de Blow-Up, filmul cult al lui Antonioni. Fotografia poate constitui o mărturie, dar una enigmatică, niciodată obiectivă.
Cu această primă expoziţie personală (autorul a mai participat la câteva colective) se certifică faptul că Bogdan T. Toma şi-a găsit vocaţia, lucru care în nici într-un caz nu-i va aduce liniștea.
Această expoziţie, care într-un mod voit nu şochează, este un prim pas făcut într-o carieră ,,cu risc maxim de periculozitate” pentru că lucrează cu elemente reziduale - riscul fotografiei ca artă vizuală. Așadar e o expunere de imagini pe simeză care anunţă puţin câte puţin un fotograf pasionat, profesionist, lucru vizibil prin intuita căutare bolnăvicioasă a celei mai bune variante dintre fotografiile de la un shooting; puțini știu cât e de greu să alegi frame-ul cel mai expresiv din acel film fragmentar executat de fotograf.
Titlul este unul bine ales, și ilustrează plastic tema celor patruzeci și patru de fotografii din galeria "Labirint", întrucât nici una din ele nu are doar un protagonist, iar acolo unde îl are, partenerul e umbra - fie ea umană, a unui animal sau unui obiect. Umbră a cărei prezenţă, în cazul de faţă, este mult mai grăitoare decât întregul în sine, prin puterea sugestiei, efectul fiind cel de sinecdocă.
Duourile lui B. Toma nu sunt de factură filosofică, nu transmit profunzimi de spirit pentru că nici nu se doreşte asta, ci fac parte din cotidian sau, acolo unde e cazul, din realitatea rurală sau cea a naturii; sunt mai degrabă moraliste.
Alegerea de alburi şi negruri (se pare că autorul încearcă asiduu să-şi însuşească lecţia lui Ingres) în duet cu tonurile de culori este una bună, e un pariu, nu riscant, nu greu de obţinut şi totuşi unul nu întotdeauna de succes la toți autorii.
Pentru unele, e-adevărat că foarte puține, dintre ipostazele expuse autorul a recurs la o oarecare regie, lucru surprinzător pentru mine (ori de câte ori aflu asta, cu întristare) pentru că din punctul meu de vedere fotografia artistică trebuie să înglobeze 100% conţinutul unui instantaneu, deci nici măcar 5-10% regie, ca în cazul de faţă. Ar trebui ca pe viitor Bogdan Toma să aştepte doar venirea hazardului la picioarele sale, un hazard care să fie domesticit printr-o aşteptare asiduă, cu dinţii încleştaţi și mintea relaxată.
Bogdan T. Toma aproape că are un cult pentru intimitatea parţială: chipurile nu se văd în întregime, sunt ori rupte, ori acoperite de alte corpuri, ori surprinse de undeva din spate abia ca o fâşie dintr-un semiprofil, astfel încât subiecţii pot fi cu greu identificaţi după fotografii, amintind de Blow-Up, filmul cult al lui Antonioni. Fotografia poate constitui o mărturie, dar una enigmatică, niciodată obiectivă.
Cu această primă expoziţie personală (autorul a mai participat la câteva colective) se certifică faptul că Bogdan T. Toma şi-a găsit vocaţia, lucru care în nici într-un caz nu-i va aduce liniștea.
Cătălin Mihai Ştefan
(Fotografie © Cătălin Chiriloi)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)